Liber la lectură #2

19 februarie 2017

În umbra paşilor tăi” este în primul rând un roman de dragoste, dar şi o carte tristă despre pierderi şi suferinţă. Are câte un pic din toate elementele care ar putea-o face o carte de succes. Este interesantă, captivantă, plină de mister, iar la sfârşit toate revin la normal şi viaţa îşi urmează cursul firesc. Tocmai de aceea va recomandam sa cititi cartea aceasta devorand pizza noastra Mornay 🙂

În centrul acţiunii se află Theodor (sau Theo cum îi zic prietenii) care şi-a pierdut iubita (pe Paula) într-un accident rutier. După un timp, Theo îşi schimbă cariera, locuinţa, dar indiferent ce face tot nu o poate uita pe Paula. Totuşi trăieşte cu gândul la ea şi repetă ritualuri care să îl facă să se simtă mai aproape de ea. Se implică într-o relaţie, dar neîncrederea şi confuzia fac ca aceasta să nu funcţioneze. Pe scurt, este o poveste despre dragostea care învinge totul, chiar şi moartea.

Când am deschis cartea prima dată, mă aşteptam să fie încă un roman siropos, de dragoste, dar în schimb am găsit o grămadă de detalii care m-au intrigat şi m-au ţinut cu sufletul la gură până la sfârşit. Finalul este drăguţ (sincer aş fi preferat ceva mai profund), iar per total carte mi-a plăcut mult. Este o carte pentru toţi cei care nu caută doar o simplă poveste de dragoste, ci şi o carte care să îi ţină în suspans până la sfârşit.

Alte articole
10 seriale de văzut în 2017
10 seriale de văzut în 2017

Toți iubim să ne uităm la seriale și știm că, mai mult ca sigur fiecare dintre voi aveți chiar un …

duminică, 19 februarie 2017
Vezi mai mult
Liber la lectură #1
Liber la lectură #1

Luna februarie este luna în care se sărbătorește iubirea. Ne-am gândit că ar fi frumos să vă facem o recomandare …

sâmbătă, 4 februarie 2017
Vezi mai mult
TOP 10 oraşe cu cea mai bună pizza din lume
TOP 10 oraşe cu cea mai bună pizza din lume

Câteva luni în urmă a fost realizat un sondaj denumit „Choice Awards”. Mii de cititori ai site-ului CNtraveler.com, unul din …

vineri, 15 iulie 2016
Vezi mai mult