Liber la lectură #1
Luna februarie este luna în care se sărbătorește iubirea. Ne-am gândit că ar fi frumos să vă facem o recomandare și o invitație la lectură.
Vă recomandăm cartea “Fluturi” scrisă de Irina Binder pe care o puteți citi alături de o pizza Pepperoni (la fel de condimentată ca și cartea).
Irina Binder, autoarea cărții Fluturi, este o tânără din Brașov care s-a făcut cunoscută datorită blogului ei, Insomnii. Povestea cărții a început chiar pe blogul acesteia, ca mai apoi să se transforme în cele două volume publicate la editura For You.
Așa cum Irina Binder ne spune, cartea se bazează pe o poveste reală, anume povestea ei de viață. Personajul principal, Irina, îi întâlnește pe cei doi cuceritori, Matei și Robert, într-o seară în club.
Matei o caută, iar ea se îndrăgostește de el într-atât încât se mută la București în casa acestuia unde locuia și fratele lui, Robert. Mai mult ignorată de Matei, Irina se îndrăgostește și de Robert care o tratează cu grijă, oferindu-i atenția de care aceasta avea nevoie. Alături de Matei, Irina trăiește și momente frumoase în care crede în iubirea lui, dar ajunge și să fie bătută din gelozie.
Personajul Irina este o femeie cu un caracter puternic care în puținii ani pe care îi are trece prin multe. Își pierde tatăl, pierde profesorul care i-a ținut locul tatălui ei. De asemenea, se îndrăgostește, însă cu toate că aceasta dragoste nu-i aduce foarte multe bucurii, rezistă. Irina are defectul că se consideră prea bună pentru oricine și este perfecționistă în ceea ce face.
Deși la început l-a considerat pe Matei un om bun, capabil să o facă pe Irina să se bucure de viață împreună cu el, mai apoi am văzut că acordă mai multă importanță muncii și banului, fiind o persoană avidă, rea și geloasă. Singurul bărbat în care are încredere deplină este Robert, fratele său, căruia îi încredințează chiar și viața Irinei. Totuși, acesta nu știe că el este cel care se îndrăgostește nebunește de ea și ar face orice să o ia de lângă Matei.
Ți-e poftă de ceva gustos?
Ești obosit de viață stresantă? The BOX a pregătit o listă specială de top 10 seriale care merită să fie văzute din anul 2017.
Nu știi ce să mai citești? “În umbra pașilor tăi” este o decizie perfectă pentru persoanele romantice. Citește recenzia The BOX.
Unde se gătește cea mai bună pizza din lume? Citește acum și descoperă top 10 orașe din lume cu rețete de pizza speciale!